Articole cu eticheta oltenita

Cum e la Piata Sudului

Am trecut astazi pe la Piata Sudului, pe langa noul mall, Sun Plaza, si nu am vazut nimic deosebit. Am inteles ca ieri si alaltaieri a fost omor, insa azi era liniste. Dar traficul a fost dat peste cap total. E o aglomeratie si un noroi de nedescris pe sosea. Deja nu se mai stie unde e linia de tramvai, ce culoare are semaforul, cine are prioritate, nimic. Trece cine poate.

E o mare tiganie acolo. Si la propriu si la figurat. Langa metrou sunt tigani cu banane, portocale la 5 lei, alti tigani incearca sa te agate sa mergi cu ei la Oltenita, e urat de tot. Si mall-ul asta e ca nuca-n perete acolo. Peste 2 saptamani va batea vantul prin el. Cine sa intre in el, in sud e lume saraca, si omul simplu se duce in piata sa ia cate ceva, nu intra in mall.

O investitie aberanta. Nu stiu ce au avut in cap, cu ditai sandramaua aia.

Zapada in Oltenita

Astazi, pe viscol, am iesit afara sa ma bucur de “capriciile iernii”. Cum am iesit din bloc m-a izbit viscolul. Am stat 15 minute, am facut poze si m-am intors.  “Capriciile iernii” mi-au fost de ajuns. Si intradevar e rau de tot afara, nu stiu cum am ajuns ieri de la Bucuresti. Read the rest of this entry »

Groaznic pe zapada

Ei bine, nici nu va dati seama ce bine poate fi cand ajungi in fata blocului, stiind ca ai trecut printr-un viscol de nedescris.

Plec eu astazi pe la pranz de la camin, cu destinatia Oltenita. Dupa un ocol pe la IKEA, am pornit spre destinatie. In Bucuresti ningea, mai batea si vantul dar era acceptabil. Se circula normal, mai ales ca nu era aglomeratie. Mergand de la IKEA(nord) spre iesirea catre Oltenita(SUD), am traversat practic Bucurestiul, si pot spune ca sectorul 4, al lui Piedone arata impecabil. Era de departe cel mai curatat, practic era negru. Respect primarului de acolo.\

Ies din Bucuresti, si mai aveam inca 50 de kilometri spre Oltenita. Ei bine, de aici treaba se schimba. Eu asa ceva nu am vazut niciodata. Vant puternic, se simtea cum masina se misca din cauza lui, viscol, in fata nu vedeam la 10 metri, am crezut ca acolo raman. Plus ca din cauza vantului care batea extraordinar de tare, pe strada se formasera cordoane de zapada. Si dadeai in ele, si vedeai cum masina o lua de una singura spre dreapta sau stanga, iar tu nu aveai ce face. Nu e chiar ceva placut.

Si mai erau portiuni unde strada se confunda cu campul, zapada avea 20-30 de centimetri si intrai cu putere sperand ca datorita inertie vei trece. Si din fericire am trecut, dar a fost de departe cel mai dificil drum. Adaugam la asta gheata care stralucea in lumina farurilor si iese ceva groaznic. Dupa 2 ore si ceva am intrat in sfarsit in Oltenita. Acolo stateau politistii care inchisesera drumul spre Bucuresti. Eram printre ultimele masini care reusisera sa treaca. Multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns cu bine ! Cand vedeam la stiri filmarile alea cu drumuri acoperite cu zapada ma gandeam ca nu mi se poate intampla mie, dar uite ca nu crezi pana nu ti se intampla. Asa e omul.

Lipseste ceva

Am ramas surprins cand am vazut cata zapada e in Oltenita. Parca in Bucuresti este mult mai putina, sau poate ca nu se vede. In orice caz, aici soselele sunt albe, trotuarele la fel, e un peisaj foarte frumos.

Si acum ninge ca in povesti, cu fulgi mari, care se clatina incet pana ajung jos. Dar lipseste ceva, este foarte liniste. Tin minte, ca in anii trecuti ieseam afara, ma bateam cu bulgari, faceam oameni de zapada, ma dadeam cu sania, spalam fetele cu zapada, si alte activitati de gen. Dar acum, ma uit pe geam si nu vad pe nimeni. Nu e niciun copil care sa se joace cu zapada, nu am vazut nicio sanie, parca nu ar mai exista copii. Si este asa de frumos afara… Daca nu as avea de invatat pentru sesiune, as iesi eu afara.

Asta imi intareste ideea de aici. Socializarea fata in fata tinde sa dispara. Copiii sunt acum in fata calculatorului, se bat in Warcraft, in Dota, isi planteaza flori in FarmVille si se intrec in NFS. Timp in care devin dependenti de lumea virtuala si isi omoara mamele pentru ca nu le-au platit abonamentul de net. In zilele de azi, si un copil de 10-12 ani este suparat ca ninge, ca nu poate ajunge mai repede acasa pentru a vorbi pe mess. In loc sa se bucure de varsta lui si sa faca ce mi se pare mie normal sa faca, adica sa se joace cu prietenii in fata blocului, sta in fata calculatorului si se afunda intr-o lume virtuala din care nu mai poate iesi.

Viitorul e sumbru !

Ninsoare smechera

A fost cod galben azi-noapte. Dar ninsoarea a auzit, si nu a mai venit. Asa ca s-a napustit acum peste Oltenita, luandu-i prin surprindere pe autoritati. Pentru ca ninsoarea noastra e mai desteapta a a lor.
IMG_8083

Ce diferenta…

Astazi am vazut in Oltenita, ce diferenta este intre oamenii din Bucuresti si oamenii din provincie.

In Bucuresti oamenii sunt bagati in priza. Toata lumea merge repede, se grabeste, lumea este cu capul in pamant, cu castile in urechi si intr-o alergatura continua. Am venit insa in Oltenita, in provincie, si oamenii erau parca in reluarile de la tv. Incet, se uitau in spate, admirau privelistea, vorbeau cu vecinii. O diferenta care m-a lasat masca. Nu credeam ca diferenta este asa de mare…

Am venit in Oltenita, si aici m-am odihnit, asa cum spunea si Bogdan Paun: “aici te relaxezi !”.

Dobitoaca de la Minimax

M-am dus si eu azi ca tot romanul sa iau cate ceva de mancare de la Minimax. Era 8 fara 10, la 8 incepea meciul, asa ca ma cam grabeam. M-am dus la raft, am pus in cos ce trebuia, in 2 minute eram la casa. Mai erau 2 persoane in fata mea, imi scot banii sa platesc cat mai repede. Ma uit la ceas, era deja fara 5. In sfarsit ajung la fata de la casa. Toate produsele erau pe banda, cosul era, normal, gol.

- Da, ce doriti?
- Pai sa platesc ce am luat.
- Nu aveti nimic in cos.
- Le-am pus aici pe banda.
- Ahhh……
(in gand: fai, da’ proasta mai esti.)

Bip, bip, bip, treceau produsele prin fata scanner-ului. Unul nu face bip. Se apuca fata sa scrie codul. Cred ca va imaginati cum ar scrie o persoana de 70 de ani la tastatura. Asa facea si asta. Bineinteles, prima data greseste. Il mai scrie o data. Era deja 8 si 5. De data asta merge.

Ma costa 54 de lei. Ii dau o bancnota de 100 lei. Imi da rest 36 lei.

- Pai mai trebuie sa-mi dati 10 lei.
- De ce?
- Am doar 36 de lei. 100 – 54 egal 46 lei.
- Nu, nu, eu ti-am dat. Uite si bonul.
- Nu-mi trebuie bonul, eu vreau banii.

Deja se facuse coada in spatele meu, era 8 si 10, incepuse si meciul, si eu tot nu aveam banii. In momentul ala vine un sef, care probabil vazuse faza, si imi da el cei 10 lei, chiar sub fata dobitoacei de la casa. La 8 si 20 ajung intr-un final acasa.

Cred ca astia de la Minimax aleg cele mai proaste fiinte. Altfel nu inteleg cum pot sa ajunga acolo aceste fapturi. Pentru ca nu este singura data cand se intampla faze de genul asta.

Traim intr-o ghena

Am fost azi prin oras, si parca as fi iesit in spatele unor maturatori. Simteam un aer imbacsit, multa mizerie, mult praf, m-am uitat intr-un bec si se vedea in ceata, fara nicio exagerare. Nu se poate ma asa ceva. 

In parc nu mergeam pe asfalt, mergeam pe seminte. Era strat depus doar intr-o zi. Ii mai vad si pe unii cu niste martoage de bmw-uri, dalea din 1900 toamna, incercau sa faca si ei niste liniute. Dar n-ai unde, strazile sunt pline de gropi. E o fantana arteziana in parc, si in aia erau sticle, hartii, ambalaje, cam tot ce consuma romanul. Pun pariu ca mai devreme erau si tiganusi in ea.

Deci traim intr-o ghena de gunoi. A venit azi mama din Austria, sa vezi acolo curatenie, parcuri curate, strazi asfaltate perfect, oameni fericiti care fac jogging, nu vezi o hartie pe jos, ce sa mai vorbesc de seminte. O sa pun cateva fotografii in curand.

Bloggeri olteniteni

Cand m-am apucat eu sa scriu pe blogul asta, in decembrie 2007, cred ca eram singurul ce detinea un blog la mine in oras. Peste 1 an si jumatate situatia nu este foarte diferita. In tot acest timp, au mai aparut bloggeri, unii s-au lasat de meserie, altii continua si in prezent. In Oltenita, “bloggerii” activi(macar 1 articol pe saptamana) din acest moment pot fi numarati pe degete. In ordinea numerelor de pe tricou, acestia sunt:

Daca mai sunt si altii, lista ramane deschisa, si imi cer scuze pentru cei pe care probabil i-am omis.

Poate la vara o punem si de un blogmeet.

Inapoi acasa

M-am intors aseara pe la 11 acasa. Ce monotonie e in oras. M-am obisnuit cu dealuri, munti, iarba verde, aici am dat de asfalt gaurit, baltoace, oameni nervosi. Urat, nu-mi place.

Pe drum, am oprit prin Cluj, Alba Iulia, si, bineinteles la Dealu Negru, unde am mancat 2 mici. Ardelenii conduc “exagerat” de regulamentar, sunt foarte calmi, nu-i scoti din starea lor orice le-ai face. Drumurile sunt proaste in nordul tarii. Noi aici in sud stam bine, p-acolo rar gasesti un drum asfaltat cum trebuie. 

Foto mai tarziu.

Punem, spargem, iar punem, iar spargem…

Asta e o boala a autoritatilor romane. Au spart astia la mine aici trotuarul pus vara trecuta. Nu stiu ce i-a apucat, parca ar fi cartite d-alea care trebuie sa sape incontinuu. Chestiile astea costa bani bineinteles, bani care se duc in buzunarele altora.

Dar e neplacut sa vezi mereu pietroaie sparte, noroi, si alte asemenea. Nu ar fi fost mai usor sa bagi tevile inainte sa faci frumos? Sau pe vremurile astea de criza, trebuie sa le dam si patronilor apropiati primariilor ceva de mancare?

Gunoaie selectionate

Autoritatile din mirificul meu oras(Oltenita) au decis sa se alinieze la normele bunului simt, si cetatenii orasului ar trebui sa depoziteze gunoiul separat. Hartie, plastic, etc. S-au facut niste platforme cam in fiecare zona, mai urmeaza sa se aduca containerele. O idee foarte buna, dar care va esua lamentabil. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu. Ca gunoiul sa fie colectat separat, va trebui ca omul sa inceapa depozitarea lui separata, inca din casa lui. Ganditi-va si voi cati ar face asta? Cati s-ar obosi sa arunce gunoaiele separat?

Inca nu avem mentalitatea pentru a face chestia asta. Eu raman la parerea ca am intrat prea devreme in UE. Multi arunca gunoiul direct de la geam, in fata blocului, unii arunca gunoiul din curte direct pe strada, si noi ne propunem sa colectam gunoaiele separat? Asta mi se pare o utopie.