Am ramas surprins cand am vazut cata zapada e in Oltenita. Parca in Bucuresti este mult mai putina, sau poate ca nu se vede. In orice caz, aici soselele sunt albe, trotuarele la fel, e un peisaj foarte frumos.

Si acum ninge ca in povesti, cu fulgi mari, care se clatina incet pana ajung jos. Dar lipseste ceva, este foarte liniste. Tin minte, ca in anii trecuti ieseam afara, ma bateam cu bulgari, faceam oameni de zapada, ma dadeam cu sania, spalam fetele cu zapada, si alte activitati de gen. Dar acum, ma uit pe geam si nu vad pe nimeni. Nu e niciun copil care sa se joace cu zapada, nu am vazut nicio sanie, parca nu ar mai exista copii. Si este asa de frumos afara… Daca nu as avea de invatat pentru sesiune, as iesi eu afara.

Asta imi intareste ideea de aici. Socializarea fata in fata tinde sa dispara. Copiii sunt acum in fata calculatorului, se bat in Warcraft, in Dota, isi planteaza flori in FarmVille si se intrec in NFS. Timp in care devin dependenti de lumea virtuala si isi omoara mamele pentru ca nu le-au platit abonamentul de net. In zilele de azi, si un copil de 10-12 ani este suparat ca ninge, ca nu poate ajunge mai repede acasa pentru a vorbi pe mess. In loc sa se bucure de varsta lui si sa faca ce mi se pare mie normal sa faca, adica sa se joace cu prietenii in fata blocului, sta in fata calculatorului si se afunda intr-o lume virtuala din care nu mai poate iesi.

Viitorul e sumbru !