Arhiva pentru June, 2009

Inca 2

Am scapat si de proba la matematica. Dupa o lunga asteptare, am primit subiectele pe la 10 si un sfert. Cam grele, dar sper ca le-am “biruit”.

Maine urmeaza biologia.

Ziua internationala a Dunarii

Pe 29 iunie este ziua internationala a Dunarii. Asta este o zi in care ar trebui sa celebram Dunarea, sa ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat un fluviu care taie continentul de la vest la est, si astfel, prin cateva canale leaga Marea Nordului de Marea Neagra.

Este principalul fluviu european, n-are rost sa mai spun cate beneficii economice aduce lucrul asta tarilor riverane. 

Chiar daca Dunarea formeaza granita de sud a Romaniei, tara noastra nu materializeaza avantajele de a avea un asemenea fluviu pe teritoriul ei. Sunt putine porturi turistice, si alea care sunt, seamana mai mult cu zonele industriale, nu se organizeaza croaziere pe Dunare(in afara de cele initiate de austrieci si unguri), zonele de plaja sunt lasate in voia sortii, in plus, din cand in cand se mai deverseaza si tot felul de prostii in apa. Si sa nu uit de canalul Dunare-Bucuresti de care am vorbit in articolul acesta.

De fapt, Dunarea are parte de exact acelasi lucru de care au parte toate atractiile turistice din tara noastra. Nepasare si furt. 

Tocmai de asta, nu sunt foarte entuziasmat de activitatile astea. Pentru ca e usor sa facem o premiere, un concurs, niste bling-blinguri, si cu asta basta. Ceva fapte, niste chestii concrete ar fi mult mai necesare. Dar e greu, si in plus se va fura. Asa ca, “Traiasca Dunarea !”

Michael Jackson a murit

Photo courtesy: CNN.
Read the rest of this entry »

Inca 3

Am scapat si de Romana scris. Ne-a picat o poezie de Lucian Blaga, un citat de Ioan Slavici, si tema si viziunea despre lume intr-un roman psihologic din perioada interbelica. Eu am facut “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”.

Ce e mai greu a trecut. Pana marti e pauza. Marti am matematica.

Glumele lui Berceanu

Berceanu: autostrada Piteşti – Sibiu, La Otopeni, pe linie ferată modernă, Canalul Dunăre – Bucureşti.

Ce-mi place de minstrii astia visatori. Daca am face o Romanie doar din declaratii, cred ca am fi cel putin in primele 5 tari ca putere economica. Vorbeste Berceanu de autostrada Pitesti-Sibiu, cand el nu e in stare sa termine autostrada spre Constanta. Mergi ce mergi pe autostrada, cand deodata iti rasare un mal de pamant in fata. Acolo se termina autostrada, si pana la Constanta te inghesui pe o banda. Nervi, injuraturi, accidente.

Mai zice si de o cale ferata pana la aeroport. Pe unde, nu se stie. Poate o face suspendata, ca autostrada lu’ Oprescu. Sunt niste fantasme, visate noaptea. La cat se fura in Romania, e imposibil sa se faca ceva. Daca 90% din bani se duc in buzunarele baietilor, nu ai ce sa faci cu ce ramane.

Canalul Dunare-Bucuresti. Asta a fost inceput de pe vremea lu’ Ceausescu. Din pacate, nu a mai apucat sa fie terminat. Din ‘90 a fost lasat in paragina, si s-a tot furat. Dale de ciment, fier beton, orice. Asa ca, acum ar trebui sa fie luat aproape de la 0. Deci bani multi vor trebui sa fie cheltuiti. Deci, alta oportunitate pentru baieti sa-si umple buzunarele.

Deci, cam asta e problema Romaniei. Se fura prea mult. Nu zic sa nu se fure deloc, dar mai cu masura. Sa se mai lase si la stat, sa se mai faca ceva, ca suntem de rasul curcilor.

Inca 4

Azi am avut engleza oral. Pam pam 10.
Am tras biletul 30, nu chiar pe placul meu, dar a mers. A fost un fragment despre “How to be a successful student”. Erau aberatii d-astea care se scriu in carti. Mi-ar fi placut mai mult un fragment despre ceva practic.

Bineinteles, am zis si de blog in prezentarea pe care am facut-o. Interesant, ca una dintre profesoare chiar stia despre blogul acesta.

De maine incepe greul, romana scris. Sper sa nu cada ceva din genul liric.

Si azi a fost pauza

Astazi, din pacate, nu am dat proba orala la engleza. Am fost programat abia maine. Cam urat, dar asta e. Vineri am romana scris. De acolo incepe greul.

Ce fac jocurile din copii

Parintii i-au anulat contul de WOW. World of Warcraft pentru necunoscatori. Copii descreierati.

Trackback pentru un premiu

Ar merge un audiohub, ca tot dau BAC-ul in perioada asta.

Inca 5

Azi am avut proba orala la Romana. Am intrat pe la 17:00, am extras un text de Ion Negoitescu, biletul 87.

Am vorbit repede si mult, mi-au zis profesoarele ca este suficient si am plecat.

10 !

Urmeaza engleza oral, miercuri.

Legea strazii

Pai cum “Cu ce drept?” Ala e politist, asa ca trebuie sa te supui. Daca ti-a cerut sa te legitimezi, scoti actele si gata, ca d-aia are ala uniforma de politist si tu nu.

Avem niste politisti slabi. Trebuia sa-l scoata cu forta pe ala din masina, eventual si trei pumni in ochi. Poate se mai potolesc astia ca li s-a urcat democratia la cap.

REALITATEA.NET – Incredibil! Poliţiştii, bătaia de joc a şmecherilor din Botoşani

Pauza

De luni incepe examenul de bacalaureat, asa ca nu voi mai scrie nimic. Poate doar impresii despre subiecte si atmosfera. Doua saptamani o sa cam bata vantul, dar nu-i nimic, dupa aceea o sa am mult mai mult timp la dispozitie.

Bafta mie !